vineri, 3 februarie 2017

Orice persoana care detine un autoturism poate fi tentata la un moment dat de colantarile auto integrale

Soferii isi doresc intotdeauna sa conduca cele mai grozave masini, pe care sa le personalizeze asa cum isi doresc, insa cele mai multe dintre solutii implica costuri destul de ridicate, de care majoritatea persoanelor nu dispun. In schimb, exista si optiuni accesibile pentru toate buzunarele precum colantari auto integrale, aceasta fiind si o alternativa foarte inspirata la vopsirea clasica a masinilor.



Fara probleme

Din nefericire, se intampla foarte des ca masinile sa fie atinse prin parcari, sa fie zgaraiate sau indoite, iar costurile pentru remedierea acestora sunt, din nou, destul de ridicate, dar implica si foarte mult timp. Insa si in acest caz, colantarea poate fi o solutie inspirata, deoarece autocolantele se aplica peste vopsea, aducand un strat de protectie in plus, iar atunci cand apar probleme este suficienta inlocuirea foliei de pe elementul respectiv, procedura care se face imediat, insa si la costuri mai mici.




Preturi bune

Pentru a vopsi integral o masina de clasa medie, de obicei, este nevoie de aproape 1.000 de euro, in timp ce pentru a colanta acelasi autoturism, soferii nu trebuie sa pregateasca mai mult de 1.000 de lei. In plus, acestia au si foarte multe posibilitati, incepand de la alegerea culorii potrivite, de la cele mate, perlate sau metalizate si pana la optarea pentru cel mai potrivit tip de autocolant.

Garantie


Aceasta variaza, din nou, in functie de autocolant, deoarece cele mai rezistente se pot prezenta in cele mai bune conditii chiar si pana la 5 ani, in timp ce cele mai accesibile pot rezista circa 2 ani, astfel ca alegerea se poate face in functie de necesitati, intrucat nu este justificata intotdeauna optarea pentru cel mai durabil. In schimb, serviciul de colantari auto integrale este foarte popular in randul tuturor categoriilor de soferi, datorita eficientei acestei metode, dar si pentru costurile accesibile implicate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu